Îmi donez ziua de naștere!
Organizație: Angela Aciobăniței
Obiectiv (RON): 1000
Îmi donez ziua de naștere!
Angela Aciobăniței
Despre proiect
Susține-l și tu!

Performanța se poate clădi doar prin muncă, perseverență și talent. Unii au norocul de a-și găsi calea devreme în viață și totodată să îi bucure pe cei din jur cu creativitatea lor.

Luca are 14 ani și este elev în clasa a VIII-a la Școala “Ștefan Bârsănescu”, profil intensiv limba engleză. În clasa a VII-a a avut media generală 9.63. Este pasionat de tot ce ține de tehnologie. În ultimii trei ani, el a învățat pe cont propriu să folosească programe precum Blender (design 3D) și DaVinci Resolve Studio (editare video), să programeze în Python, să experimenteze operarea cu imprimantele 3D. Și-a construit propriul calculator în întregime la 11 ani, a obținut diploma Cambridge nivel B2 în vara anului 2025, obținând punctaje maxime la toate cele 4 abilități.
Eu l-am cunoscut pe Luca drept un tânăr comunicativ, deschis și ambițios, iar doamna profesoară de engleză spune despre el așa: „m-a impresionat prin dorința permanentă de a cunoaște lucruri noi, prin spiritul inovator și creativitatea uimitoare. ” Luca face parte dintr-o familie monoparentală.

Așa că las aici următoarea intenție: dacă te-ai gândit vreodată să îmi faci un cadou de ziua mea sau să ieșim la un ceai poți dona în această perioadă orice sumă direct în contul Fundației Comunitare Iași iar suma va merge pentru susținerea lui Luca.

O bursă completă valorează 2900 lei.
2.300 lei transferă fundația ca bursă către Luca, în patru tranșe egale în perioada ianuarie-iulie 2026, iar 600 lei merg către activitățile de mentorat și dezvoltare personală pe care le susține fundația pentru întreg grupul de tineri din programul Fondul de Burse FCI.
Din suma de 2900 lei, 850 sunt deja acoperiți de un donator. Dacă reușim prin campania aceasta să adunăm 1000 lei, cu restul de 1050 lei contribui eu. În plus, soțul meu îl va chema la atelierul STEM Club pentru câteva sesiuni de mentorat și îndrumare în domeniul tehnologiei și inovației.

Mulțumesc!
Sărbători fericite și un final de an cu odihnă și recunoștință!

0 RON of 1.000 RON raised
RON
Despre tine

You will be taken away to euplatesc to complete the donation!

Total donație 100 RON

Alte proiecte
Înscrie un proiect
Din Drag de Iași, din drag de orașul în care studiem, locuim, lucrăm și creștem am construit această platfomă care să faciliteze procesul de strângere de fonduri pentru organizațiile non-profit din oraș care, cu gândul la comunitate, își doresc să implementeze proiecte cu impact în viața cetățenilor.